Call Center: 0733.501.464
Stiri & Media
Acasa » Stiri imobiliare » Autoritatile incearca din greu sa tina sub control piata imobiliara
taipe

Autoritatile incearca din greu sa tina sub control piata imobiliara

Taipei se remarca pe plan mondial in numeroase domenii, si este una dintre metropolele asiatice cu o evolutie rapida in ultimii ani. Este capitala Taiwanului si, treptat, s-a dezvoltat puternic atat din punct de veedere economic, cat si financiar, lucru care s-a resimtit si in piata imobiliara – au “rasarit” la tot pasul cladiri moderne, zgarie-nori stralucitori si ansambluri rezidentiale, dar, odata cu acest avant de pe piata constructiilor, au explodat si preturile.

Este considerat a fi un oras global, de o importanta deosebita in sistemul economic mondial. Taipei a devenit si una dintre cele mai cautate destinatii turistice din Asia: aproximativ 5,2 milioane de straini viziteaza anual acest oras. Capitala taiwaneza a intrat in atentia turistilor de pe alte continente mai ales datorita atmosferei animate, a numeroaselor optiuni de petrecere a timpului liber, a mancarurilor exotice, dar si datorita peisajului divers, format din zgarie-nori moderni, strazi vechi si temple antice.

In ultima vreme, piata imobiliara de aici s-a dezvoltat foarte mult. Economia a inregistrat cresteri simtitoare, iar in felul acesta, nivelul de trai a urcat in mod semnificativ, fapt ce s-a reflectat in cererea de locuinte si, bineinteles, in pretul proprietatilor. Plus de asta, datorita turismului, Taipei a atras atentia investitorilor si dezvoltatorilor din lumea intreaga, iar astfel, preturile au explodat. Pentru a domoli avantul pietei imobiliare, guvernul a introdus noi taxe si a restrictionat accesul cumparatorilor internationali. Masurile au reusit sa descurajeze clientii, dar nu au avut un efect mai puternic decat cel scontat.

In prezent, banca centrala avertizeaza faptul ca exista riscul unei prabusiri a pietei imobiliare. De-a lungul anului 2012, s-au tranzactionat 330.000 proprietati, in scadere cu circa 10% fata de anul trecut, acesta fiind cel mai scazut nivel al ultimilor 10 ani. In acelasi timp, stocul unitatilor rezidentiale nelocuite se apropie de cel mai ridicat nivel inregistrat vreodata, timp in care preturile se mentin cu incapatanare neschimbate. La sfarsitul anului 2012, stocul locuintelor goale se numara la aproape 1,43 milioane unitati la nivel national, in crestere fata de 2011, insa mai scazut fata de recordul de 1,5 milioane, atins in anul 2009. Mai mult de-atat, specialistii estimeaza ca masurile guvernamentale vor lovi si mai tare in dezvoltatorii imobiliari, care vor ramane cu proiectele nevandute.